Self catering holiday villas in Bulgaria with pool for rent. Cheap vacation rental in Bulgaria for families with children. Book a villa from the owner and pay online                 

Home > Română > Imprejurimi

Destinatia

Sunny Beach

Distante: Bucuresti-Ruse-Varna=314 km; Varna-Sunny Beach=90 km

Sunny BeachSunny Beach este situat la aproximativ 25 km de Bryastovets (20 de minute cu maşina). Aceasta este cea mai mare şi mai faimoasa staţiune de pe coasta Marii Negre din Bulgaria. În timpul socialismului, era singura staţiune estivală de lux din ţară care a atras mulţi vizitatori graţie hotelurilor sale excelente, ambianţei unice şi plajelor lungi şi curate. În perioada de democraţie, staţiunea a fost reconstruită în totalitate, adăugându-se sute de hoteluri noi; astfel, dintr-o staţiune plăcută, ideală pentru vacanţele în familie sau cu prietenii, a devenit una imensă (capacitate pentru aproximativ 200.000 turişti) şi destul de zgomotoasă. Este preferată şi vizitată în special de către tineri, pentru că oferă o mulţime de posibilităţi de divertisment (restaurante, baruri, discoteci, jocuri de noroc, multe activităţi distractive pe plajă şi diferite sporturi nautice). Nu recomandăm sejururi în Sunny Beach pentru cei care doresc o vacanţă relaxantă, deoarece viaţa de noapte nu se termină niciodată în această staţiune (întotdeauna zgomotoasă şi aglomerată).

Fotografii de la Sunny Beach

Sunny Beach Sea Sunny Beach Hotels Sunny Beach Bungee



Cu toate acestea, staţiunea merită să fie vizitată (recomandăm acest lucru tuturor oaspeţilor noştri). Nu trebuie să rataţi cele două parcuri acvatice (mai ales dacă sunteţi în vacanţă cu copiii): unul este în Sunny Beach, iar celălalt este în Ravda, chiar înainte de Sunny Beach (ambele pe drumul principal, pe partea dreaptă a străzii, când circulaţi către Sunny Beach).



Action Aquapark (Sunny Beach) cca. 29km
Action Aquapark Action Aquapark Action Aquapark

Aqua Paradise (Nessebar) cca. 20km
Aqua Paradise Nessebar Aqua Paradise Nessebar Aqua Paradise

Nessebar

NessebarDistante: Bucuresti-Ruse-Varna=314 km. Varna-Nessebar=95 km

Chiar lângă Sunny Beach veţi găsi oraşul Nessebar (în prezent oraşul este aproape unit cu staţiunea). Nessebar este unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa, având o culoare şi o arhitectură unice. Istoria oraşului Nessebar a început să se scrie acum mai bine de 9.000 de ani (artefactele din muzeul de istorie din Nessebar sunt gravate cu litere greceşti).
Nessebur este destinaţia favorită a oaspeţilor noştri, deoarece este foarte aproape de Bryastovets şi, astfel, aceştia au posibilitatea de a-l vizita chiar de mai multe ori. Zona veche a oraşului este uimitoare, cu străzi pietruite, biserici medievale şi case din piatră şi lemn, dintre care unele sunt monumente culturale naţionale. Există o mulţime de magazine mici care vând suveniruri şi o mulţime de restaurante care oferă preparate specifice din bucătăria tradiţională bulgară. Plaja este foarte bine întreţinută şi amenajată.

Fotografii de la Nessebar

Nessebar Street Souvenirs Nessebar (Nesebur) Boatsman Nessebar (Nesebur) Restaurant Nessebar (Nesebur) ship to Sunny Beach


Pomorie

PomorieDistante: Bucuresti-Ruse-Varna=314 km. Varna-Pomorie=108 km. Statiunea-oras Pomorie se afla la circa 20 km de Burgas si circa 18 km de statiunea Sunny Beach, in sudul litoralului bulgaresc.

Staţiunea Pomorie este situată la aproximativ 20 km de Bryastovets. Este, de asemenea, de origine romană antică, fondată cel mai probabil in secolul 5 sau 4 înainte de Hristos. Staţiunea este ideală pentru o plimbare liniştită pe plajele lungi, care se întind lângă apele limpezi ale Marii Negre. De-a lungul promenadei pietonale din peninsula Pomorie veţi găsi multe restaurante cu specific tradiţional. Golful Pomorie este preferat pentru yachting şi navigaţie, dar este un loc indicat şi pentru pescarii amatori. Împreună cu mijloacele tradiţionale de existenţă ale populaţiei locale (viticultură, producţie de vin, producţie de sare şi pescuit), turismul şi activităţile care derivă din asta definesc Pomorie ca staţiune balneoclimaterică de coastă de interes naţional şi nu numai.


Bourgas

City of BourgasDistante: 230 km de Vama Veche.
Burgas (situat la 20 km de Bryastovets) este cel mai mare oraş de pe coasta sudică a Mării Negre, cu o populaţie de 300.000 de persoane. Este un mare centru comercial; veţi găsi aici unele dintre cele mai renumite lanţuri de magazine, cum ar fi Metro, Carrefour, Kaufland şi Piccadili. Preţurile practicate pentru turiştii străini sunt aceleaşi ca pentru bulgari. Tăriile, o sticla de Rakija, vodcă sau brandy, costa aproximativ 6-7 leva/ sticlă, iar o sticlă de vin de calitate are cam acelaşi preţ. Există mai multe baruri şi restaurante de bună calitate în partea centrală a oraşului Burgas, unde puteţi servi masa de prânz sau cina la preţuri foarte rezonabile. Nu rataţi grădina de la malul mării, care se întinde de-a lungul coastei. Plaja din Burgas este foarte bine amenajată şi întreţinută; există o mulţime de restaurante pe malul mării care servesc preparate din peşte proaspăt, cartofi prăjiţi şi bere rece ca gheaţa. Mulţi dintre oaspeţii noştri susţin că le place mai mult plaja din Burgas decât cea din Sunny Beach.

Fotografii din oraşul Burgas

City of Bourgas (Burgas) City of Bourgas (Burgas) City of Bourgas (Burgas) City of Bourgas (Burgas)

Sozopol

Town of SozopolDistante: Bucuresti-Ruse-Varna=314 km. Varna-Sozopol=169 km.
Mai la sud de Burgas, la aproximativ 55 km (50 de minute de mers cu maşina) de localitatea Bryastovets, se află oraşul Sozopol. Obiectivele turistice din Sozopol sunt multe, dar nici unul dintre ele poate fi separat de restul, deoarece toate acestea au un impact în ansamblu asupra vizitatorilor. Partea veche a oraşului seamănă foarte mult cu Nessebar, deoarece şi Sozopol a fost fondat de romani, fiind unul dintre cele mai vechi oraşe bulgăreşti de pe coasta Mării Negrii. Atmosfera veche a oraşului este creată în continuare de străzile pietruite şi de garduri înalte, în faţa cărora femeile mai în vârstă stau de vorbă, croşetează dantelă şi vând dulceaţă de trandafiri. Dacă doriţi să luaţi masa în Sozopol, vă recomandăm restaurantele mici din zona promenadei pietonale de pe malul mării şi pub-uri private, atât în partea veche cât şi în cea mai nouă a oraşului.

Fotografii din Sozopol

Town Of Sozopol Town Of Sozopol Town Of Sozopol Town Of Sozopol

Duni

Dyini BeachDistante: Bucuresti-Giurgiu-Ruse-Burgas - 339 km, Burgas-Duni - 42 km.
Mai la sud de Sozopol (la 60 km de Bryastovets) este situat satul de vacanţă Dyuni. Vă recomandăm călduros această destinaţie pentru o excursie de o zi. Aici natura este unică, iar plajele sunt perfecte şi nu sunt la fel de aglomerate ca în Sunny Beach. Pe drumul de întoarcere puteţi opri în Sozopol pentru prânz sau cină.

Există şi alte locuri pe care le-aţi putea vizita la aproximativ 100 - 150 km distanţă (distanţă pe care o puteţi parcurge cu maşina în 1 - 2 ore).


Holiday Guide (external page): http://www.bulgariancoast.com

 

 

 

Tags: none

© 2005 - 2012 Investconsult Ltd.